Federația
Română de
Scrabble

Din galeria celor plecați, dar nu uitați

 



CLAUDIA MIHAI
1952 - 2024


Federația Română de Scrabble primește cu adâncă tristețe vestea trecerii în neființă a doamnei Claudia Mihai. Claudia a fost cea mai titrată jucătoare de scrabble a României, campioană națională în limbile română și franceză, Maestră a Sportului, un model de dăruire, de fair-play, un Om pentru care timpul liber însemna dedicare benevolă pentru cei mici, pentru viitorul jocului de scrabble. Cuvintele sunt prea puține pentru a descrie contribuția impresionantă a Claudiei, vreme de 4 decenii, la dezvoltarea jocului de scrabble în România și ce a însemnat ea pentru noi. Vom rememora câteva din bornele carierei scrabblistice impresionante a Claudiei citind rândurile scrise de Alice, fiica sa, cea care i-a călcat pe urme, iar mai apoi și nepoțelele dragi ale Claudiei - 3 generații scrabbliste!

"Dragi prieteni, Va anunt cu mare durere în suflet ca astăzi ne-a părăsit mama mea draga și iubita, Claudia Mihai 😞
Si-a dăruit mai mult de 40 de ani jocului nostru îndrăgit: a debutat in 1983 participand la partidele de scrabble din revista Rebus Flacara, iar un an mai tarziu a participat la primele competitii oficiale de scrabble din România, organizate la Cercul Militar Bucuresti si Piatra Neamț. A pus multa pasiune, energie, munca și a învățat generații de tineri tainele acestui joc minunat, a inspirat și încurajat mulți alți (noi) jucători sa îndrăznească mai mult și sa iubească acest sport. A împărtășit mereu din cunoștințele ei, cu multa darnicie si pasiune, și s-a implicat trup si suflet in acțiuni scrabblistice de dezvoltare si promovare a acestui joc. Nu s-a lăudat niciodată cu palmaresul ei impresionant, de care eu sunt insa tare mandra (si mai ales de biblioteca plina de cupe): Maestra a Sportului din anul 2000, cu 23 de titluri de Campioana Națională la Scrabble Francofon (și Campioana en-titre).
Totodată, a câștigat alte 6 titluri în campionatele nationale: Campioana Națională timp de 4 ani, câștigătoare a Cupei Campionilor în 1987 si Campioana Nationala la Compunere in 1992. De asemenea, a participat la numeroase campionate mondiale in limba franceza (cel putin 14), a fost antrenor de scrabble la Cercul Cuvinte Potrivite (scrabble în romana), pe care l-a înființat și crescut cu multa daruire si pasiune timp de 10 ani frumoși. Membra a CSM Bucuresti, mereu activa în comitetele de decizie, justițiara și mereu pentru inițiativele de promovare a jocului, alaturi de Federație și pentru viitorul ei. Drum lin printre îngeri, mami, campioana sufletului meu!"

Drum lin, Claudia Mihai, Doamna jocului de scrabble și Campioană a inimilor noastre, odihnă veșnică și recunoștință eternă pentru tot ceea ce ai făcut întru mai binele jocului nostru drag! Alice, să ai multă putere, membrii Federației Române de Scrabble sunt alături de tine, de familia greu încercată! Sincere condoleanțe!





Mărturii

De la: Iulia

23 aprilie 2024. De dimineață, am trecut în revistă evenimentele zilei: Ziua Mondială a Cărții și Ziua William Shakespeare. Sunt sigură că la anul o să le uit. Dar nu o să uit niciodată ziua în care Claudia ne-a părăsit. Nu numai Alice și fratele ei si-au pierdut parintele, ci și scrabble-ul românesc a ramas orfan, jocul căruia Claudia i-a dedicat multă dragoste, pasiune, altruism și fairplay. Aceste cuvinte cărora, mai presus de a fi punctate ca depuneri valide, Claudia le-a dat adevărata valoare. Aș vrea să cred că lumea noastră, a iubitorilor de scrabble, va avea mereu luminată calea de torța călăuzitoare pe care a întruchipat-o Claudia de-a lungul vieții și care nu va înceta să se stingă. Din flacăra ei am primit cu toții și lumină și căldură. Acum nu s-a stins, a avut doar o clipă în care a pălpăit pentru ca apoi să-și continue drumul spre odihnă veșnică, să fie o lumină nu printre noi, ci deasupra noastră!

De la: Septimiu

Am cunoscut-o pe Claudia in 1992, primul meu an de scrabble in prima divizie. Avea sa castige titlul de campioana nationala absoluta in acel an, titlu precedat si succedat de numeroase alte titluri de campioana nationala la scrabble in limba romana sau franceza. Rezultatele sale exceptionale au propulsat-o in prima serie de maestri ai sportului la scrabble. Si ca un maestru veritabil, a adaugat efortului obtinerii performantelor proprii si pe acela, mult mai greu, de a inspira si pregati generatii intregi de copii si tineri. Printre ei Alice, care a crescut cu turneele de scrabble si ii duce mai departe cu mult entuziasm dragostea pentru acest joc minunat. Am respectat enorm ceea ce a insemnat Claudia pentru scrabble si am apreciat intotdeauna generozitatea si implicarea ei pe diverse paliere in tot ceea ce inseamna scrabble-ul din Romania. Lumea scrabble-ului va fi cu siguranta mai saraca fara maestra Claudia. Dar a lasat o mostenire de care poate fi mandra si care ii poate continua povestea. Sincere condoleante familiei. Dumnezeu s-o odihneasca in pace!

De la: Ștefan Pall

Vestea ingrozitoare ca un traznet ne-a lasat impietriti. Alice, Doru, copii, condoleantele noastre! De fapt, nici nu avem cuvinte de ajuns care sa exprime regretul, durerea si compasiunea pentru voi in aceste clipe. Acum, la pierderea de neconsolat dintre noi a Celei Mai Mari Campioane din Romania la SCRABBLE, proeminenta si emblematica personalitate inca din perioada legendara de introducere si dezvoltare a jocului la noi, cu contributii extraordinare si la stabilirea fondului de cuvinte si a regulilor si regulamentelor de competitii, la infiintarea Federatiei Romane de SCRABBLE, suflet al Sectiilor de scrabble francofon si de scrabble scolar, ilustru membru al Biroului Federal. Permanenta protagonista, de neuitat, a tuturor marilor competitii nationale, cu un talent neasemuit pentru orice fel de proba, a iubit jocul acesta si a militat pentru el cum foarte putini au putut si ar putea sa o faca vreodata. Ramas bun, draga noastra, Dumnezeu sa te aseze in ceruri pentru odihna netulburata de-a pururi!
Stefan PALL, primul presedinte al Federatiei Romane de SCRABBLE

De la: Dan Laurențiu Sandu

Federația pierde un OM extrem de valoros, dedicat acestei pasiuni cu toată ființa sa, un model pentru tinerele generații! RIP

De la: Carmen Carbarău

O mare pierdere! Condoleanțe, mângâiere si putere familiei! Dumnezeu să o ierte si un colțișor de Rai să-i dăruiască!

De la: Mădălina Joita

Dumnezeu s-o odihnească! Îmi pare atât de rău! Am cunoscut-o acum câțiva ani pentru că doream ca băiatul meu, nevazator, să învețe scrabble, el având jocul în Braille. Si-a luat din timpul dansei, într-o duminica, ne-am intalnit și apoi l-a integrat pe Alex în familia jucătorilor de scrabble. A învățat să joace, a participat și la vreo doua concursuri și apoi, din lipsa de timp, baiatul a renunțat. Nu am uitat cât de buna fost cu el, l-a tratat ca pe un copil tipic și ii voi fi mereu profund recunoscătoare. Drum lin și condoleante familiei!

De la: Adrian Iancu

Am cunoscut-o când participam la competiții. A fost o persoana deosebită. Condoleanțe!

De la: Theodora Bohbot

O imensa pierdere pentru lumea scrabbleului românesc si mondial, Claudia nu era doar o excelenta jucatoare, multipla campionana nationala, cu o deosebita eruditie si o mare pasiune pentru limbile româna, franceza, engleza ci si o persoana foarte implicata in dezvoltarea acestui joc in cluburi de tineret si de copii din Bucuresti. O excelenta prezentatoare a activitati scrabblistice din Romania pe internet, disparitia ei ma descumpaneste cu atat mai mult cu cat, in ciuda absentei sale la ultimele campionate mondiale francofone o simteam mereu prezenta alaturi de noi deoarece ea scria cronica acestor campionate pentru pagina Federatiei Romane, din slabele informatii pe care reuseam sa i le trimitem in putinul timp dintre probele de concurs si submersi de emotiile acestora. Sprijinul sau era nepretuit si imi va lipsi enorm, speram atat de mult ca va participa din nou la aceste campionate! In decembrie trecut chiar vorbisem ca ne revedem din nou in iulie in Franta, la Montauban 😢 ...

De la: Dan Petrescu

Condoleanțe familiei! Dumnezeu să o odihnească în pace! Mare caracter, om deosebit, dedicat familiei ei și pasiunii de o viață! Nu te voi uita, Claudia!

De la: Florin Bălănescu

Sunt absolut consternat. Dincolo de valoarea incontestabilă, Claudia a fost un munte de dăruire și un monument de fairplay. Sunt fericit că am avut șansa de a fi cunoscut un asemenea om. Pace sufletului ei atît de frumos...

De la: Radu Radu

O veste foarte tristă și neașteptată … Am pierdut un maestru, o personalitate marcantă a sportului nostru și un slefuitor de tinere talente. Dumnezeu sa o odihnească in pace! Sincere condoleanțe din partea mea si a clubului Argus!