Interviu: Mihaela Roman
  Federatia Româna de Scrabble Index scrabble şcolar

Colegiul National Gh. Titeica din Drobeta-Turnu Severin Scrabble în şcoală

Prin străduinţa unor dascăli luminaţi, care i-au înţeles valenţele educative, jocul de scrabble începe să pătrundă în şcoală. Astăzi stăm de vorbă cu prof. Mihaela Roman, de la Colegiul Naţional "Gheorghe Ţiţeica" din Drobeta-Turnu Severin.

Cum îşi petrec astăzi timpul liber elevii din şcoala românească?

Mihaela Roman, profesoara de informatica la Colegiul National Gh. Titeica din Drobeta-Turnu Severin, jud. MehedintiÎn zilele de azi, când atât de multe schimbări aduse Legii Educaţiei au adus învăţământul şi educaţia la o formă la care acum câţiva ani nici nu am fi visat, modul în care tinerii îsi aleg să-şi petreacă timpul liber ar trebui sa fie o prioritate pentru adulţii care sunt, în primul rând, responsabili de educaţia lor.

Astfel, ar fi un semn de optimism pentru viitor dacă o mare parte dintre tineri şi-ar găsi timp să-şi facă temele pentru doua zi de şcoală, şi-ar găsi timp ca pe drumul dintre două cluburi/baruri/"bombe" să ajungă şi la bibliotecă sau ca în drumul spre şcoală să nu se piardă prin alte locuri — şi, de ce nu, ca timpul pierdut în mod exagerat pe calculator jucând jocuri pline de violenţă din care nu pot învăţa mai nimic bun, în reţelele de socializare, în chat room-uri, să-l înlocuiască parţial sau total cu aplicaţii care să aducă un plus la formarea unei gândiri logice şi constructive, la o educaţie pentru frumos, la creşterea culturii generale...

Care este rolul părinţilor în îndrumarea copiilor spre activităţi utile?

Mulţi părinţi caută să ocupe timpul liber al copiilor lor, aflaţi la vârste mai mici, cu diferite activităţi extraşcolare. Odata cu înaintarea în vârstă a copiilor, părinţii au însă tendinţa să se implice din ce în ce mai puţin în formarea lor, lăsându-le o independenţă prea mare tocmai atunci când li se formează personalitatea.

Cum aţi reuşit să găsiţi un rol jocului de scrabble în formarea elevilor?

Exemplu de grila: forme verbale dificile Anul acesta, pentru prima dată, la Colegiul Naţional "Gh. Ţiţeica" din Dr. Tr. Severin, s-a propus o programă care să vină în ajutorul profesorilor de română şi de matematică prin intermediul unor instrumente T.I.C. şi prin formarea unei legături transdiciplinare între gramatică, matematică şi Tehnologia Informaţiilor şi Comunicării. Astfel, în materia de pe semestrul II, pentru o oră pe săptămână, la ora de T.I.C. se folosesc dicţionarele on-line, Wordbiz, Scrabuli, Scrabrom şi alte astfel de unelte, se organizează concursuri între elevi — însă toate acestea au drept scop învăţarea unor cuvinte, găsirea de sinonime, crearea familiilor de cuvinte, folosirea cuvintelor sub diferite forme în propoziţii, activităţi ce se îmbină armonios cu aspecte de strategie şi calcule matematice.

Ne puteţi da câteva exemple de astfel de activităţi?

Desigur, iată câteva exemple:
  • se dă un set de litere, elevii trebuie să caute cât mai multe cuvinte care să conţină 7 litere, să le noteze, să găsească sinonime pentru aceste cuvinte, să le explice, să le formeze familia de cuvinte şi să le utilizeze în propoziţii
  • se dă un set de cuvinte, elevii trebuie să le aşeze în forma dată pentru cuvinte pe tabla de scrabble, astfel încât să respecte regulile de la jocul scrabble şi să obţină punctaje cât mai mari
  • exerciţii asemănătoare cu diferitele probe de compunere de la competiţiile de scrabble
  • idei de dezvoltare a strategiei de depunere a literelor în partidele de libere
  • concurs pe echipe pe baza listelor de cuvinte cu 2 şi 3 litere

Ce ne puteţi spune despre rezultatele obţinute?

Aceste activităţi, concepute în laboratorul de informatică, au avut succes la elevii de gimnaziu, unii dintre ei au început să fie mai interesaţi de diferitele jocuri ale minţii, însă beneficiul obţinut pe timp scurt este faptul că elevii au început să consulte dicţionarele şi să vadă scrabble ca pe un joc ce-i poate ajuta la examenul pe care-l vor susţine în câteva săptămâni. În plus, facilitatea dată de Wordbiz de a juca scrabble în diferite limbi de circulaţie internaţională îi ajută pe elevii interesaţi de limbile străine şi pe cei ce trebuie să susţină testul de limbă străină pentru a intra la o clasă de profil la liceu.

Vă mulţumim şi vă urăm succes în continuare! Pe măsură ce veţi dezvolta această activitate, vă aşteptăm şi cu scurte reportaje, însoţite de imagini, de la orele de informatică şi scrabble. Puteţi să le încredinţati şi unora dintre elevi sarcina acestor reportaje, de ce nu? Ar fi şi aceasta o bună ocazie de a-şi exersa competenţele de limba română într-un mod plăcut, prin ucenicia în meseria de jurnalist.

Competiţie de scrabble şcolar la "Gheorghe Ţiţeica"